a n c o r a d e s u f l e t

deci, coastele tale au aruncat pe lumea asta ancora lor de suflet.
cum faci să scrii biografia unei secunde? clipeşti.
clipeşti iar şi scrii biografia următoarei secunde.
şi tot aşa
până când te convingi că
nu numai timpul e ireversibil ci şi gândul.



deci, ai debarcat cu toată fiinţa ta pe lumea asta.
cum faci să nu te apuce dorul de infinitul din care ai călătorit? respiri.
respiri iar şi scrii biografia unei vieţi.
şi tot aşa
până când te convingi că
nu numai timpul e ireversibil ci şi gândul.
şi, da, singurătatea care te cuprinde la final de tot
îngână depărtarea din care coastele tale au venit fix înainte
să arunce ancora lor de suflet
pe lumea asta.