î n c l i n a r e a

dacă m-aş hotărî a-mi imagina
un clopot echilibrând cu limba lui
văzduhul ca o balanţă,
atunci turnul din Pisa mi-ar părea
un sunet perpendicular.

n-aş avea nevoie de timpane în aşa fel răsucite
ca să aud înceţoşat şi să ascult cu o stare de ameţeală.
n-as avea nevoie ca prin venele mele înalte
să-mi curgă sângele meu cu rău de înălţime
şi să-mi oxigeneze astfel organele mele
de auzit, cu cele cinci timpane
cărora li se mai spune şi degete.

aştept doar să fie rostită verticalitatea
ca ameţeală
a sunetelor mai mult sau mai puţin înclinate.