c o p a c i i d e v i n i m e d i a t o p l i c t i s e a l ă

când renunţăm la ideile de bază,
locul lor se umple cu plictiseală:
eu sunt un fel de plictiseală a lui Dumnezeu,
aşa cum toamna e
un fel de plictiseală a copacilor -
dacă vreodată aş renunţa la mine,
eu aş deveni imediat o plictiseală
a sângelui meu,
aşa cum, dacă renunţă la verdele lor, copacii
devin imediat o plictiseală a propriilor frunze.