Celebrarea lucrurilor (poeme) 1996 - 2001

2005-08-04T14:19:00.000+03:00

î n g e n e r i i

trag din căciulă bucurie după bucurie;
treaba mea e de a susţine orbii să se rostogolească
în mod corect, împiedicându-se.
vecinii îmi spun "domn Inginer" pentru că fac din îngeri îngeneri.
tristeţea mea e una cu mânzul decedat în lan
oricăruia: îmi rup hainele de durere,
dar o dau corbilor.

2005-08-04T14:18:00.003+03:00

s u f l e t u l m e u a s c u ţ i t

precis nu vezi cât sunt de imperfect:
cum mă rup de simţuri în faţa ta
şi tac, de parcă zâmbetul tău ar fi sihăstrie.
(sunt atât de încordat încât sufletul meu ascuţit
mă răneşte pe dinăuntru).
precis nu vezi cât sunt de despuiat de mine, încât
mi-aş dori ca liniştea să mă apese ca o gheară.
nu mă întrebi niciodată de ce aerul meu te adulmecă,
şi după fiecare clipă rămân mai înfrânt şi mai
descurajat,
ca o pasăre căreia i s-a terminat cerul.

2005-08-04T14:18:00.002+03:00

n - a m s ă m ă o p r e s c l a j u m ă t a t e

genunchiul tău întreg: o planetă
(de parcă pielea i-ar fi de ajuns
spre a-i forma relieful).
încep cu astronomia. (mai târziu chiar voi încerca
să mă apropii).
e nevoie de ceva noroc
ca să pătrund în atmosfera otrăvită
a genunchiului tău,
aşa că n-am să mă opresc la jumătate.

2005-08-04T14:18:00.001+03:00

t ă r â m u l

muribundă arcă, arca în care nenăscuţii s-au urcat,
şi trimiţându-şi mamele înainte − porumbiţe-porumbele, în văzduhul
de secunde − au găsit
tărâmul.

2005-08-04T14:18:00.000+03:00

n o r d

suflet cu fereastra spre nord,
am parte numai de ploi nepământene.
mă ridic în turn
ca într-un far: ai grijă
să nu te izbeşti de ţărm, iubito
(numai largul nu poate eşua).
suflet cu fereastra spre nord
şi totuşi aparţin tuturor punctelor cardinale
(de parcă ar conta
depărtările în ce le măsori).
închide fereastra la turn −
începe sa fie rece;
a intrat un nor în sânge:
mâine poate e furtună.

2005-08-04T14:17:00.002+03:00

c o p a c i i d e v i n i m e d i a t o p l i c t i s e a l ă

când renunţăm la ideile de bază,
locul lor se umple cu plictiseală:
eu sunt un fel de plictiseală a lui Dumnezeu,
aşa cum toamna e
un fel de plictiseală a copacilor -
dacă vreodată aş renunţa la mine,
eu aş deveni imediat o plictiseală
a sângelui meu,
aşa cum, dacă renunţă la verdele lor, copacii
devin imediat o plictiseală a propriilor frunze.

2005-08-04T14:17:00.001+03:00

î n c l i n a r e a

dacă m-aş hotărî a-mi imagina
un clopot echilibrând cu limba lui
văzduhul ca o balanţă,
atunci turnul din Pisa mi-ar părea
un sunet perpendicular.

n-aş avea nevoie de timpane în aşa fel răsucite
ca să aud înceţoşat şi să ascult cu o stare de ameţeală.
n-as avea nevoie ca prin venele mele înalte
să-mi curgă sângele meu cu rău de înălţime
şi să-mi oxigeneze astfel organele mele
de auzit, cu cele cinci timpane
cărora li se mai spune şi degete.

aştept doar să fie rostită verticalitatea
ca ameţeală
a sunetelor mai mult sau mai puţin înclinate.

2005-08-04T14:17:00.000+03:00

d e s c â n t e c d e i n i m ă

am rămas necugetat,
singur şi neinventat;
pielea ta nu m-a trăit,
mâinile-ţi nu m-au iubit.
vino, dar, şi pradă-mă.
mă soarbe de inimă.
ochiul meu cel nenăscut,
te-a văzut, nu te-a văzut,
mâna mea cea tulbure
te-a născut din sâmbure.
vino, dar, şi pradă-mă,
mă soarbe de inimă.

lasă ochiul meu s-aprindă,
gura ta ca să mă stingă;
lasă braţul tău de rece
gâtul ca să mi-l aplece.
vino, dar, şi pradă-mă,
mă soarbe de inimă.
uită-te uitându-te,
vântule, plămânule;
nevoieşte-mă de tine,
şapte nopţi legate-n zile.
vino, dar, şi pradă-mă,
mă soarbe de inimă.

2005-08-04T14:16:00.002+03:00

c e l e b r a r e a l u c r u r i l o r

am întrebat firul ierbii cum aş putea să fiu mai înţelept
şi el mi-ar fi dăruit
trupul său;
am întrebat pomul cum aş putea să fiu mai înţelept
şi el mi-ar fi dăruit, la rându-i,
trupul său.
am întrebat pietrele, munţii,
păsările – şi toate mi-ar fi dăruit, la rândul lor,
trupurile burduşite
cu înţelepciune.

dar eu, pur şi simplu, n-am primit...

2005-08-04T14:16:00.001+03:00

b r ă ţ a r a

ce blândă e pielea ta pe tine;
ce blând este trupul tău peste tine.
dar, mai ales, ce blând e ferocele tău
care te acoperă peste privire.
ţi-ai vârât braţul tău subţiat de vânt
prin beregata mea
şi ţi-ai improvizat o brăţară...

2005-08-04T14:16:00.000+03:00

m ă r u l e v e i

sufletul meu e o mână cufundată
în acest trup − dar ce-ar mai putea găsi?
(sângele meu e numai o verigă
în veriga trupului meu,
iar eu sunt numai o verigă în veriga mare
a lui Dumnezeu).
când va veni vremea să fiu judecat
(pentru tot ce am făptuit cu plămânul,

cu pielea ori
cu ochiul)
ca să mă justific, mă voi ridica brusc
şi am să dau vina pe mărul Evei:
"mărul Evei, el mi-a muşcat inima!
priviţi semnele!"

2005-08-04T14:15:00.002+03:00

l a p o l

pe un somn arctic am să mă îmbarc
ca să tot desfac la vise şi să tot încarc;
liber să nu ştiu nimic, ca un pui de focă,
să tot ţin sub geană adâncimi de copcă.
de când ştiu că tu mă aşteptai sub crustă
(o grăbită vieţii mele, parcă fără vârstă)
rătăcind prin iarnă ca-ntr-un prim ocol,
mă întreb dacă iubirea n-a-nceput la pol...

2005-08-04T14:15:00.001+03:00

c o p a c u l

uite
frunzele, ca nişte roţi dinţate, punând în mişcare
marele angrenaj
care
este
copacul.

2005-08-04T14:15:00.000+03:00

c e l e b r a r e a i n e r ţ i e i

din loc în loc, locul − straşnic lucru
cărăuşia asta a sângelui.

aş fi vrut ca o mamă a inerţiei
să mă nască, să fi fost spirală.
dar cum toate drumurile duc la inimă
ca la o Romă a organelor,
cad în sângele meu ca într-o capcană.
acum pot sa fiu femur:
m-a creat un dumnezeu al oaselor.

2005-08-04T14:14:00.003+03:00

c e l e b r a r e a c l o r o f i l e i

"să ştii că nu ne place clorofila ta",
îmi spuse oasele la unison
(precum un instrument dezacordat
de sufocare, patimă şi de carnal).
dar mie însă nu-mi venea
să dau în judecată regnul vegetal.

"să ştii că pântecul cel nefiresc al ceţii te-a născut",
îmi spuseră oasele la unison
(şi aş fi vrut să nu fiu nevoit să mă scobor,
ci să mă culc din nou pe frunza mea).
dar eu priveam la soarele pârât
ce nu făcea nimic şi totuşi mă trăda.

2005-08-04T14:14:00.001+03:00

t r u p u l n u m a i p o a t e f i t r u p

ca un organ în prelungire mă doare aerul
prin care pleci de la mine. ochiul
care te-a văzut, nu mai vede, mâna care te-a atins,
nu mai ridică, piciorul care te-a urmat, nu mai pleacă.
încet-încet, trupul nu mai poate fi trup −
se face un fel de suflet în afară,
care nu vede, nu ridică,
nu pleacă.
(încet-încet, sufletul nu mai poate fi suflet −
se face un fel de trup
înăuntru.
şi uneori te vei putea apropia
să-mi îmbrăţişezi pulsul...)

2005-08-04T14:14:00.000+03:00

( p r e a ) p r e a

prea devreme pentru prea târziu,
prea trist pentru prea unul,
prea indiferent pentru prea mulţi,
prea moarte pentru prea mult,
prea adio pentru prea toţi,
prea prea pentru prea prea...

2005-08-04T14:13:00.003+03:00

c e l e b r a r e a a b s u r d - e t ă ţ i i s a u t r a n s p l a n t u l

nu. n-a durat mult transplantul.
donatorul a rămas pur şi simplu necus-fânt:
am intrat în operaţie imediat şi n-a durat
mult.
de fapt, n-a durat decât un plămân sau
poate o inimă să fi durat − dar ce spun:
n-a durat nici un ochi
până să se fi apucat de operaţie
ea.
de fapt, ea era asistenta.
doctor eram chiar eu. totul era pregătit
şi puteam începe oricând...
dacă nu cumva ne aflam deja
în operaţie. dacă nu cumva operaţia începuse
când ea, asistenta doctorului care eram eu,
îmi acordase consultaţia premergătoare
transplantului acesta absurd
de absurd, pe care nici nu-l simţeam, în vreun fel,
vital;

mă ţineam cu mâna de impalpabilul organ
şi eram mulţumit că are ce
să mă doară.
ea îmi zâmbea şi eu îmi zâmbeam doctorului
care eram:
un zâmbet de leagăn, de faşă, de
zâmbet,
pentru care pătimisem un plămân sau
poate o inimă − dar ce spun,
nici un ochi nu pătimisem.

2005-08-04T14:13:00.002+03:00

s t e a g u l a l b

m-ai învins până dincolo de toracele meu
în zig-zag,
aproape fericit
şi aproape dezarmat:
ca şi cum m-aş fi retras
în mişcările mele, abia legate
şi abia adiate −
trădat de chipul hâtru
al singurătăţii mele
− sufletul meu, ca un steag alb, am fluturat
înăuntru...

2005-08-04T14:13:00.001+03:00

p e n d u l a r e

iată-mă: acesta sunt eu, suspendat
de pântecul mamei
ca o pendulă
(rod vicios şi viciu roditor).
pendulez între Anna şi Caiafa,
între inimă şi sânge.
(inima e luptă, sângele e înfrângere).

2005-08-04T14:13:00.000+03:00

d e s c â n t e c

înger drac înger drac
când cu mine-am să mă-mpac,
ca un şarpe, ca un miel,
fiară rea ori porumbel?
târâi paşii pe pământ,
mai adânc, tot mai adânc:
pân-la glezne, la genunchi
pân-la coaste, la rărunchi;
pân-am să ajung cărare,
pân-am să ajung izvoare.
mai adânc, tot mai adânc,
pân-am să ajung pământ.

lună soare lună soare
fă ca să mă nasc din floare,
fă ca să mă nasc din mări,
din piatră ori din păsări.
carne albă descântată,
cum ai să te faci tu apă!
cum ai să te faci tu, os,
iarbă ori ramur vânjos!
surd mut surd mut
târâi paşii pe pământ;
viu mort viu mort
cum nu sunt cu mine tot.

2005-08-04T14:12:00.003+03:00

m a n o l e s a u c e e a c e c o n s t r u i e s c e u

mi-am luat în primire zona mea de moarte,
pentru că mai departe de mine
nu pot să mor.
totul are sens infinit aici,
iar metabolismul meu e bine definit.
am anexat la trupul meu un fel
de gură de
plămân si un fel de mână de
inimă − asta înseamnă că ceea ce construiesc eu
se surpă numaidecât în sine.

2005-08-04T14:12:00.002+03:00

d e s t i n a t a r

iubito, bine că mai eşti;
bine că măcar
de la ochii tăi mai primesc veşti.
ca destinatar,
mă simt cam confuz:
bine că mai ştii adresa mea de văz
şi auz.

2005-08-04T14:12:00.001+03:00

e c h i l i b r u

suntem despărţiţi (sau poate eu
sunt o pasăre fără cuib). suntem un singur
suflet (sau poate eu nu mai am suflet)
şi tânjesc după tine de parcă mădularele
ce mi se cuvin le porţi tu
de o vecie (sau poate ceea ce contează eşti tu).
şi-n tot acest timp te respir cu de-a sila.
m-am deprins cu un mod atât de confuz
de a te iubi (sau poate nici n-am început să disper).

2005-08-04T14:12:00.000+03:00

r o a t a d e î n a l t

zările au istovit. ce târziu buimac;
ferestrele îngână lunatecul cer
(oglinzile fermentează în cupele întunericului;
agonia pare că îşi ţine cumpătul)
abisurile visează soarele lor impar −
mă visează pe mine.
(eu) respir ca într-o reverie
a plămânilor.
aştrii îmbălsămează măruntaiele nopţii
în timp ce privirea mea contaminează aerul din jur
cu obsesia insomniei mele.
(noapte de noapte, Ursa îmi apasă pieptul
cu roata ei de înalt).
întunericul, ca un evadat de la ospiciu,
umblă îngrozind ferestrele.

2005-08-04T14:11:00.003+03:00

m u l ţ i o c h i d e î n c h i s

nu eu, cel de mai adânc de mine
s-a instalat pe valuri şi păşeşte în tihnă.

eu?
eu sunt important pentru pământ,
pentru cer, pentru pom,
pentru decor.
eu sunt important pentru venele mele,
pentru rănile mele;
pentru îngustul meu trup sunt eu mai important.

eu sunt martirul propriului meu masacru:
Irod şi prunc;
propriul meu apostol,
când mă scol şi când mă culc −
cu de mii de ori mai mulţi ochi
de închis,
ca pentru vis.

2005-08-04T14:11:00.002+03:00

n - a m m a i a f l a t

curcubeul ciugulea firimiturile de ploaie
ca un cocoş fermecat de lumină.
cât s-a mai zvârcolit potopul
dincolo de orizont,
n-am mai aflat căci ne grăbeam să scuturăm
roua apusului.

2005-08-04T14:11:00.001+03:00

c o a s t a

iubito, tu
eşti o coastă în minus... şi mă îndoiesc
de numele tău de coastă:
toate coastele mele se complac, numai tu
te întorci şi pleci.
nu mai eşti una dintre coastele mele.
iubito, cum aş putea să te mai îmbrăţişez?
mă simt
ca un pom pe care nu-l iubeşte un fruct;
ca un măr pe care nu-l iubeşte un sâmbure...
ca un sâmbure care se urăşte el singur.
iubito, cum ai putea să mă urăşti?

2005-08-04T14:11:00.000+03:00

e u n u f ă c e a m d e c â t

îngerul mă privea cu un ochi mare
cât un rai, simultan
cu ochiul meu mic cât un peşte
pe fundul unui ocean.
îngerul nu făcea decât să mă privească,
eu nu făceam decât să visez;
până când îngerul s-a depărtat
cu o închidere de pleoapă
ca un seceriş de snopi minunaţi,
între care eu eram cel mai minunat.

2005-08-04T14:10:00.003+03:00

c u v i n t e l e t o a t e a ş t e p t a u u n a d a m ...

cuvintele toate aşteptau un adam de lumină
să le rupă de la coaste.

întotdeauna cuvintele devin grele.
au ele o vocaţie
proprie,
de gravitaţie.
cuvintele toate se rup de suflet şi cad
într-un fel de absurd.
cuvintele au limbă de mumă,
de os,
de măduvă,
de humă.

2005-08-04T14:10:00.002+03:00

p r i m a l e c ţ i e d e u m b l a t p e m a r e

veţi începe cu ceva simplu: cu un val sau,
poate, chiar cu două − după puterile fiecăruia.
când
veţi simţi că vă scufundaţi,
prindeţi-vă
de păsări
sau
de porumbelul Sfântului Duh −
după puterile fiecăruia...

2005-08-04T14:10:00.001+03:00

p e r p e t u u m p o s s i b i l e

de culise era proptită scena,
de scenă erau proptiţi spectatorii,
de spectatori era proptit aerul,
de aer era proptit balconul,
de balcon era proptită scara,
de scară era proptit Romeo,
de Romeo era proptită Julieta,
de Julieta era proptită replica,
de replică era proptit sărutul...

2005-08-04T14:10:00.000+03:00

f a p t u l c ă i a r n a

e ceva tragic la copacul ăsta.
spre exemplu,
uită-te la creanga asta.
e ceva tragic la creanga asta.
cum nu înţelegi?
consideră că tu eşti copacul.
e ceva tragic la tine.
cum nu înţelegi?!
eşti iubit când umbreşti pe cineva −
dar numai atunci.
e ceva tragic în faptul că iarna
nu mai poţi umbri.
e ceva tragic în anotimpul ăsta.
e ceva tragic în toate astea.

2005-08-04T14:09:00.002+03:00

î n ţ e l e s n i c i o d a t ă t r u p u l t ă u

aerul îmbrăţişa spirala;
dar şi eu îmbrăţişam spirala − chiar
cutezam a mă topi în tiparele răsucirii...
nu am înţeles niciodată trupul tău − cel
încredinţat contururilor
printre îmbrăţişări.
simt cum te zbaţi în venele mele
ca o pradă vie pe rug.
nu am înţeles niciodată trupul tău.

2005-08-04T14:09:00.000+03:00

î n e x i l

sunt un fugar
căutând o oază de rai. pe aici
găseşti doar rezervaţii de hiene
ori de stânci sinucigaşe;
molizi care îşi sorb răşina, alături de fierul securii
care îşi sugrumă coada.
la tot pasul câte un uger în paragină,
de parcă ne-am fi aclimatizat
într-un vis de iederă...

2005-08-04T14:02:00.000+03:00

e v a l u a r e

(eu) trebuie să trec test după test,
de la est la vest.