r o a t a d e î n a l t

zările au istovit. ce târziu buimac;
ferestrele îngână lunatecul cer
(oglinzile fermentează în cupele întunericului;
agonia pare că îşi ţine cumpătul)
abisurile visează soarele lor impar −
mă visează pe mine.
(eu) respir ca într-o reverie
a plămânilor.
aştrii îmbălsămează măruntaiele nopţii
în timp ce privirea mea contaminează aerul din jur
cu obsesia insomniei mele.
(noapte de noapte, Ursa îmi apasă pieptul
cu roata ei de înalt).
întunericul, ca un evadat de la ospiciu,
umblă îngrozind ferestrele.